Ridică-ți fruntea

Nu lăsa niciodată ca părerile celorlalți să îți afecteze imaginea despre tine. Să nu te lași niciodată târât în prăpastia neputinței. Sunt mulți cei care îți vor spune că nu ești bun. Vor fi mulți aceia care vor încerca să te facă să cazi, să ai impresia că nu ești în stare. Tot ce trebuie tu să știi este că nimeni în afară de tine însuți nu îți poate cunoaște puterile.

Cunoști momentele acelea când ești la pământ? Când fiecare respirație este atât de grea, încât ai impresia că este ultima? Cunoști nopțile acelea albe, în care doar tu și Dumnezeu știți ce gânduri te-au măcinat. Sau acele nopți pline de lacrimi, în care singurele sunete erau cele ale neputinței tale?

Dar îți amintești când ai ridicat prima dată fruntea de jos? Când ți-ai șters prima lacrimă cu dosul palmei? Mai știi când ai simțit vântul în părul tău răvășit și când s-a oglindit în ochii tai după mult timp, cerul?

Mai știi când te-ai ridicat și ai făcut primii pași? A durut al naibii de tare. Mărăcinii pe care ai căzut și pe care ai făcut primii pași, ti-au străpuns pielea și-au făcut-o să sângereze. Apoi durerea a stagnat sau te-ai obișnuit cu ea. Sânge a mai curs puțin, însă rănile începeau să numai curgă așa. Când ai ajuns pe picioarele tale, ți-ai oblojit fiecare rană și ai curățat-o. Ai mai ridicat fruntea odată simțind acum căldură.

Când ai privit în urmă ai văzut numai cenușă. Mirosul fumului încă există în simțurile tale însă nu te mai înspăimântă. Te-ai privit în oglindă și ai sesizat ce chip plin de lumină vezi. Numai era negru, posomorât și murdar, asta pentru că numai ascultai ceea ce ar fi putut alții să spună. Acum te vedeai tu, exact așa cum ești. Limpede, nou și plin de puteri.

Când ai căzut, toți ți-au făcut vânt în groapă, nu te-a salvat nimeni. Când te-ai ridicat, ai făcut-o singur, agățându-te de fiecare șansă. Amintirea durerii este însă cea mai grea. Momentele în care ai știut unde ai ajuns și totuși nu te puteai ridica.

Tu ți-ai cunoscut puterile și după ce ți le-ai adunat, te-ai ridicat precum Pasărea Phoenix, lăsându-ți aripile la vedere.

Acum știi singur că nimeni nu ți-ar fi dat vreo șansă. Toți îți spuneau că n-o să ieși din asta, însă puterile ți le-ai știut singur.

Nimeni nu îți cunoaște lupta interioară, nimeni nu îți cunoaște forța interioară și dorința de a rezista.

Și deși nimeni nu ți-a dat o șansă, acum te-ai ridicat deasupra tuturor, făcându-i să te privească cu jenă.

Cândva te priveai prin ochii lor, acum te privești prin ochii propriilor puteri.

Când îți este greu, puțini sunt aceia care îți sunt aproape. Mulți dintre ei te judecă și îți amintesc și dacă ai băut o picătură de apă din păharul lor.

Când iei decizii cu privire la viața ta, calcă pe toți mărăcinii din cale. Finalul tău va fi pavat cu flori. Viața ta este cel mai important lucru, tu ești cel mai important din ea, iar lucrurile pe care le faci, trebuie să le dea contur.

Dacă ți-ai găsit calea, urmeaz-o. Plină de spini, de cioburi sau de mărăcini, ea te va duce în cel mai frumos loc. Locul în care tu te cunoști pe tine, unde tu știi cine ești și realizezi că ai ajuns exact cum ți-ai dorit. În tot acest timp, nu uita, zâmbetul mereu pe buze și ridică-ți fruntea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s