Copiii noștri vor fi liberi

Aveam 21 de ani și eram înrolat la parașutiști în acel decembrie ’89. Ni s-a spus că trebuia să intervenim în stradă. Nimeni nu știa de fapt ce se întampla sau ce avea să se întâmple. Am fost întorși de la elicoptere în primă fază, însă la scurt timp am fost trimiși în București.

<!–more–>

În București era haos. Era încă zi când am ajuns. Focuri de armă se auzeau peste tot. Am fost împrăștiați în jurul televiziunii pe grupuri. Eu și câțiva camarazi am rămas în jurul unor blocuri din apropiere. Aveam arme încărcate la noi și o ladă plină de muniție. Ca să traversăm strada, pentru a ajunge la blocul în jurul căruia urma să înnoptăm, am luat lada cu muniție și cu mâinile la cap am trecut strada în fugă. Gloanțele se auzeau peste tot. Nimeni nu știa cine tragea și de ce. Când s-a lăsat noaptea a fost și mai rău. Armele de foc se auzeau foarte puternic.

Se trăgea la întâmplare în mulțime, în oameni, în casele oamenilor. Dacă erai în stradă și ca simplu trecător riscai să îți pierzi viața. Afară mirosea a sânge și a moarte.

Sunetul gloanțelor se domoleau atunci când se vedeau zorii zilei.

Câteva seri le-am petrecut în scara acelui bloc. Doamne ce locuiau acolo ne aduceau cafea dimineața, iar pe timpul zilei ne aduceau sarmale.

Eram speriați toți. Nimeni nu știa ce se întâmpla în stradă. Circula un zvon cum că ar veni teroriști peste noi.

Într-una dintre nopți, după ce camaradul meu mi-a luat locul sus pe bloc, am intrat în scară și am tras un pui de somn. Când m-am trezit, camaradul meu era mort. Se trăsese la întâmplare, îl nimeriseră pe el. L-am ridică cu ajutorul altui camarad și l-am urcat în lift. Mi-am scos haina mea și am așezat-o pe el. Sângele lui mi se scurgea mie pe mâini și pe picioare. Era cald, neplăcut și înfiorător.

Am văzut atâția alți camarazi picând lângă mine, morți. Era haos, anarhie, condusă de manipulare în masă. Pe oglizile băilor scria cu roșu:„ Nu beți, apa otrăvită!“ Am băut, pentru că deja știam că nimic din ce ni se spunea nu era adevărat.

Am văzut atâția oameni cunoscuți sau nu, în stradă. Ieșiseră pentru căderea unui regim condus până în ultima clipă de frică și de manipulare. Au murit atunci, atâția oameni nevinovați, doar pentru libertatea noastră, a voastră.

Aceasta este doar o frântură din povestea despre decembrie ’89, spusă de tatăl meu. Am văzut de fiecare dată când povestea focul „revoluției“ în ochii lui. O revoluție numită de el cacialma. Manipularea și frica au domnit atunci, ca și acum. Mereu ne povestește că tot ce s-a întâmplat atunci a fost rezultatul manipulării, minciunii, din cauza cărora au murit atâția oameni.

Astăzi numai sunt teroriști, sunt huligani și sunt alungați cu gaze și tunuri de apă. Astăzi mă întreb pe mine și pe voi: pentru ce a trecut tatăl meu și toți oamenii de atunci prin foc, prin gloanțe și prin ghearele morții?

Am ales să scriu despre acest lucru acum, după ce scenele de aseară m-au făcut să mă gândesc direct la tatăl meu și la povestea lui, care spusă în totalitate este extrem de emoționantă. Am văzut aseară un ’89 transfigurat într-un viitor în care se presupunea că trebuia să fim liberi. Pentru că o parte din acei oameni de aseară sunt copii ai revoluției, sunt tinerii care jurau ca noi, copiii lor vom fi liberi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s