Spune-mi că mă iubești

Spune-mi ca ma iubesti   După un roman scris în colaborare în urmă cu doi ani, după atâtea luni de așteptare și de muncă, după trei ani de dedicare, după o adolescență plină de visuri, astăzi am onoarea să vă prezint primul meu roman. Un roman început încă din anul 2015, pe care l-am scris…

Seria „PRAVDA”

Dragii mei, romanul meu scris in colaborare, a devenit parte dintr-o serie cu ocazia publicarii celui de-al doilea volum. Asadar, seria”PRAVDA” este alcatuita din doua volume. Primul din”Avocatul apararii” publicat in luna mai 2016, si cel de-al doilea volum”Iubire interzisa” publicat in luna marte, 2017. Update: cele doua volume au fost publicate  în  format tipărit…

Dragostea nu este totul! 

  De câte ori nu v-ați întrebat cum au rezistat bunicii voștri mai bine de cincizeci de ani împreună? Oare cum au trecut peste orgolii, peste încercările vieții, peste suferințe și dezamăgiri?    Îi vedeți și acum ciondănindu-se, tachinadu-se prin curte sau contrazicându-se pe orice subiect. Ne par atât de simpatici. Și totuși ne întrebăm…

Acele zile ploiase…

Probabil nu puține sunt acele persoane care se simt nostalgice în aceste zile ale anului. Și nu doar pentru că timpul a trecut atât de repede, ci și din cauza ploii, care oferă o stare de liniște, de tristețe, de melancolie.