20 de imagini care îți vor mângâia retina!

 

Tot  cutreierând aplicația Pinterest am dat peste câteva imagini care mi-au ajuns direct la inima.  Fotografii realizare la momentul potrivit, cu soarele surprins în diferite ipostaze. Mie una mi-au uns sufletul si m-au ajutat să rememorez fiecare clipa a acestei veri. Lăsând ploaia și frigul de afară, important este să ne fie soare și cald în suflete! Iată  douăzeci de imagini care sper să va transpună în interiorul lor.

  1. Un apus superb.

2. Două lumi paralele se întâlnesc într-un singur punct. Soarele!

3. Cea mai frumoasă priveliste, așa-i?

4.  Ce bine ar fi să prindem soarele într-un glob și să îl punem pe cerul nostru ori de câte ori sunt nori.

5.  Soarele pare o bilă de foc, printre firele de iarbă!

6. O scoică norocoasă nu? Se scaldă in marea caldă și în culoarea odihnitoare a soarelui.

7. Una din imaginile mele preferate. Soarele adoarme întreaga natură.

8. O fotografie făcută la momentul potrivit.

9. Soarele pare să le contempleze dragostea!

10. O imagine autentică de vară.

11. Asta ma duce cu gandul la copilarie! Pe voi?

12. Modul în care razele soarelui cuprind cerul este minunat.

13. Combinația perfectă nu?

14. Ce poate fi mai frumos?!

15. Cine nu si-ar dori un așa mic dejun?

16. Combinația de culori este divină! Poate cea mai reprezentativă imagine a verii.

17. Câteva dintre culorile soarelui oglindite în mare.

18.  Vede cineva soarele?

19. Mi-aș dori să trec printr-un așa loc, măcar odată în viață.

20.  Să fie apus sau răsărit? 😉

Sursa: Pinterest

Nu v-au mângâiat retina aceste minunate fotografii? Ce poate fi mai reprezentativ, decât o galerie care te poartă prin amintirile unei veri apuse?

Dacă aceate fotografii au fost o călătorie plăcută, nu uita să lași un vot și să dai un share, să vadă și prietenii tăi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s