Spune-mi că după august vine iunie…

„Spune-mi că după august vine iunie.“   Sună frumos așa-i? Toate anotimpurile sunt frumoase, fiecare în felul său. Primăvara renaste întreaga natură, ne bucurăm de verdeață, de primele triluri ale păsărilor, de bâzâitul gâzelor, de primele raze pline de căldură ale soarelui. Vara ne aduce mângâierea caldă a răsăriturilor, culoarea caldă a apusurilor târzii, vremea frumoasă și plăcută, noptile fierbinți, cerul înstelat și senin. Toamna ne îmbrățișează culorile arămii, nostalgiile,  recoltele bogate, ploile reci privite la fereastra călduroasă. Iarna ne îngheață răsuflarea, dar ne încălzește sufletele, aduce chiuitul copiilor, zapada imaculată, Sărbătorile, iubirea, îmbrățișările, puloverele pufoase, vinul fiert și ciocolata caldă.  Și ciclul se repetă.

Revenim însă la momentul de față, la sfârșitul unei veri și  începutul toamnei. La serile ușor răcoroase, la amurgurile pline de nostalgie, la strugurii copți atârnând în ciorchini grei în viță, la merele rosiatice, la prunele zemoase și nucile dulci.  Cred că după fiecare vară am trăit nostalgii adânci, regretele unei veri trecute, ale unui apus târziu, pierdut. Oricât am da să vină iunie după 31 august, știm bine că nu se întâmpla acest lucru.

A mai trecut o vară tot sperând, visând. A mai trecut un concediu, frumos, liniștitor. Mi-am petrecut acea săptămână, cât trei luni, apreciind fiecare sărut al soarelui pe pielea mea, fiecare val al mării, fiecare zâmbet, fiecare clipă de liniște. Pot spune că acel loc mi-a încărcat bateriile. Și deși la început soarele părea să ne ocolească, într-un final ne-a bucurat cu prezența lui. A fost o săptămână departe de nebunia orașului, de zbuciumul vieții cotidiene, departe de tehnologie. Pielea bronzată și sărată, ochii strălucitori, obrajii rumeni, sunt semnele pe care această  vară le-a lăsat întipărite.  Îmi va fi dor de zilele călduroase de vară, de diminețile luminoase, de sentimentul liniștitor pe care acest anotimp îl trezește în mine.

Totuși, după august vine septembrie. Septembrie cu gust de nuci si gutui. Septembrie prietenos. Septembrie care numără bobocii și schimbările. Acest septembrie aduce schimbări deosebite. Schimbări dorite sau nu, schimbări pe care sunt nevoită să le fac. O nouă toamnă, un nou septembrie, un nou început, nostalgiile unei veri ce tocmai trece și speranțele unei toamne ce tocmai sosește.

Anul acesta nu las în urmă doar o vară, ci și un capitol de viață, las în urmă amintiri plăcute, experiențe deosebite, oameni deosebiți și minunați. Anul acesta, septembrie este numele unui nou capitol.

„Spune-mi că după august vine iunie.“

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s